Ce este fosforul? Ce înseamnă valorile crescute și scăzute ale fosforului?

Fosforul este un mineral vital care produce energie celulară în corpul nostru și formează structura osoasă. Nivelul ridicat de fosfor în analizele de sânge (hiperfosfatemie) arată că rinichii își pierd funcția de filtrare, acumulând mineralul în sânge și crescând riscul de calcificare vasculară; în timp ce nivelul scăzut de fosfor (hipofosfatemie) înseamnă că, din cauza malnutriției sau a problemelor de absorbție, mușchii și oasele rămân fără energie la nivel celular și slăbesc. Pentru ca metabolismul, transmiterea nervoasă și sistemul scheletic să funcționeze sănătos, este esențial ca acest echilibru mineral din sânge să fie menținut la un nivel foarte precis. Ieșirea acestor valori în afara intervalelor normale de referință este un indicator critic de sănătate care declanșează direct îmbătrânirea celulară și deteriorarea funcțiilor organelor.

Ce Funcții Fundamentale Îndeplinește Fosforul în Corpul Nostru?

Aproximativ optzeci și cinci la sută din fosforul aflat în corpul unui adult sănătos este depozitat sub formă cristalină în structura oaselor și a dinților, combinându-se cu mineralul calciu.

Elementul de bază care face ca sistemul scheletic să fie rezistent și dur ca o schelă este această combinație perfectă dintre calciu și fosfor. Restul de cincisprezece la sută se află, asemenea unui administrator invizibil al sistemului, în lichidele intracelulare, în structura straturilor lipidice care alcătuiesc membranele celulare și în scheletul moleculelor de ADN și ARN care poartă întregul nostru cod genetic.

Pentru ca viața și vitalitatea să poată continua la nivel celular, fosforul este absolut necesar. Trilioanele de celule din corpul nostru au nevoie constantă de energie pentru a-și îndeplini sarcinile atribuite. Această monedă energetică la nivel celular a corpului uman este molecula de Adenozin Trifosfat, adică pe scurt ATP. Producerea ATP-ului și punerea acestei energii la dispoziție depind direct de prezența fosforului. Această moleculă, care funcționează asemenea bateriilor reîncărcabile ale corpului, nu poate funcționa fără fosfor.

În plus, transmiterea regulată a semnalelor electrice între miliardele de celule nervoase din sistemul nervos, repararea țesuturilor musculare obosite în urma activităților zilnice și filtrarea de către rinichi a deșeurilor metabolice dăunătoare din sânge și eliminarea lor se realizează tot cu ajutorul fosforului. Pentru ca alți nutrienți de importanță critică pentru corpul nostru, precum vitamina D, calciul, magneziul și zincul, să devină biologic activi și să își poată îndeplini propriile funcții, este necesară în fundal și puterea de echilibrare a fosforului.

Care Ar Trebui Să Fie Nivelul Ideal de Fosfor la o Persoană Sănătoasă și Cum Rămâne în Echilibru?

Pentru o persoană adultă, cu alte cuvinte pentru persoanele de nouăsprezece ani și peste, un aport zilnic mediu de șapte sute de miligrame de fosfor prin alimentație este, în general, suficient pentru satisfacerea nevoilor zilnice ale corpului. Într-un metabolism sănătos, concentrația de fosfor măsurată în analizele de sânge este menținută într-un interval foarte îngust și extrem de sensibil, de 2.8 până la 4.5 mg/dL. Pentru a proteja acest interval îngust, corpul a construit în interiorul său un sistem de termostat care funcționează impecabil.

Menținerea acestui echilibru sensibil depinde de o comunicare puternică stabilită între intestine, oase și rinichi. Fosforul din alimentele pe care le consumăm este absorbit din intestine și trece în sânge, surplusul este păstrat în oase ca rezervă sau este filtrat prin rinichi și eliminat prin urină. Funcționarea armonioasă dintre aceste trei centre este administrată de o rețea hormonală dinamică.

Hormonul paratiroidian secretat de micile glande paratiroide situate în zona gâtului, anumiți factori speciali de creștere secretați de celulele osoase și vitamina D activată în rinichi sunt în comunicare permanentă pentru a regla cu precizie cantitatea de fosfor care circulă în sânge. Datorită acestei rețele perfecte de comunicare, excesul de fosfor primit în timpul zilei este eliminat rapid prin rinichi, în timp ce, în cazul oricărei deficiențe, fosforul este atras din depozitele osoase în sânge, asigurând funcționarea sistemului fără întrerupere.

De ce Apare Scăderea Fosforului (Hipofosfatemia) și Ce Simptome Produce?

Situația în care nivelul de fosfor anorganic măsurat în analizele de sânge scade sub limita de 2.8 mg/dL este denumită clinic hipofosfatemie. Prezența insuficientă a fosforului în sânge este, în general, direct legată de obiceiurile zilnice de viață ale persoanelor și de anumite probleme cronice de sănătate pe care le au. În special, imposibilitatea de a primi suficient mineral prin alimentație sau incapacitatea de a reține mineralul primit în corp este una dintre cele mai frecvente probleme.

Factorii principali care pregătesc terenul pentru dezvoltarea hipofosfatemiei sunt:

• Malnutriția
• Alimentația dezechilibrată
• Consumul cronic de alcool
• Hipertiroidismul
• Utilizarea antiacidelor
• Utilizarea protectoarelor gastrice

Scăderea nivelului de fosfor în sânge înseamnă golirea rapidă a depozitelor de ATP, bateria producătoare de energie a corpului. Un corp rămas fără energie începe în mod natural să trăiască o criză majoră. Deoarece nu se poate asigura o combinație suficientă de calciu și fosfor, țesutul osos începe treptat să se înmoaie și să își piardă rezistența. În timp, această înmuiere poate cauza curburi osoase și tulburări de postură. În cazurile severe netratate, chiar și mușchii respiratori și ai inimii pot fi afectați de această lipsă de energie și pot slăbi grav.

Simptomele frecvente care pot fi observate la persoanele cu nivel scăzut de fosfor sunt următoarele:

• Oboseală
• Slăbiciune
• Rigiditate articulară
• Dureri osoase
• Slăbiciune musculară
• Deformări scheletice
• Insuficiență respiratorie
• Insuficiență cardiacă
• Crize neurologice
• Comă

De ce Apare Creșterea Fosforului (Hiperfosfatemia) și Din Ce Boli Provine?

Situația în care cantitatea de fosfor din sânge depășește limita superioară de 4.5 mg/dL și se acumulează este definită ca hiperfosfatemie și este un tablou care trebuie urmărit cu siguranță îndeaproape. Cel mai cunoscut și cel mai frecvent responsabil pentru această situație este faptul că rinichii încep să își piardă capacitatea de filtrare. Atunci când rinichii nu își pot îndeplini complet funcția, excesul de fosfor care intră în corp nu poate fi curățat din sânge și eliminat prin urină, continuând în mod inevitabil să circule în interiorul vaselor de sânge.

Principalele probleme de sănătate și situații care duc la creșterea fosforului sunt următoarele:

• Insuficiență renală cronică
• Consum excesiv de vitamina D
• Deficit de calciu
• Deficit de magneziu
• Cetoacidoză diabetică
• Hipoparatiroidism
• Boli hepatice
• Sindrom de liză tumorală

Suplimentele de vitamina D luate din exterior în mod inconștient și în doze foarte mari pot crește anormal cantitatea de fosfor care trece din intestine în sânge, ducând nivelurile sanguine la dimensiuni periculoase. În timpul tratamentelor pentru cancer, ca urmare a descompunerii foarte rapide a celulelor canceroase sub efectul medicamentelor de chimioterapie, cantitatea mare de fosfor aflată în interiorul celulelor se varsă brusc în sânge și provoacă o creștere severă.

Ce Efecte Distructive Provoacă Creșterea Fosforului Asupra Oaselor și Mușchilor?

Fosforul care circulă în sânge într-o cantitate mult mai mare decât normalul nu preferă, prin natura structurii sale, să rămână liber de unul singur. În timpul fluxului sanguin, se leagă strâns de elementele libere de calciu pe care le întâlnește și se transformă în săruri de fosfat de calciu. Ca urmare a faptului că fosforul practic închide calciul în sine, cantitatea de calciu liber pe care celulele o pot utiliza în sânge începe să scadă brusc și rapid.

Această scădere a calciului dereglează complet setările transmiterii electrice ale sistemului muscular și nervos. La pacienți pot apărea spasme musculare severe, contracții dureroase și involuntare, furnicături la vârfurile degetelor de la mâini și picioare, împreună cu anomalii ale ritmului cardiac care pot pune viața în pericol. Situația capătă o dimensiune mult mai diferită mai ales la persoanele cu afecțiuni renale cronice. Atunci când nivelul de calciu din sânge rămâne constant scăzut, glandele paratiroide situate în gât intră în stare de alarmă pentru a corecta această situație.

Pentru a acoperi necesarul de calciu al sângelui, glandele paratiroide încep să producă hormoni în cantitate excesivă. Acest hormon secretat intens începe într-un fel să topească propriile oase ale corpului pentru a furniza urgent calciu sângelui. Pe măsură ce calciul este smuls din oase și trece în sânge, interiorul oaselor este parcă scobit, iar sistemul scheletic slăbește. Pe măsură ce acest proces distructiv continuă, apar tablouri severe care reduc considerabil calitatea vieții pacienților.

Complicațiile dezvoltate în funcție de osteoporoză și tulburarea minerală sunt:

• Dureri osoase
• Deformări osoase
• Fracturi patologice
• Osteodistrofie renală
• Scădere în înălțime
• Calcificări articulare

Cum Provoacă Nivelul Ridicat de Fosfor Calcificarea Vasculară?

Poate cea mai insidioasă și amenințătoare pentru viață consecință a nivelului ridicat de fosfor este distrugerea pe care o produce asupra vaselor. Sărurile formate prin combinarea fosforului și calciului în sânge încep să se depună pe pereții interiori ai vaselor de sânge, asemenea pietrelor dure de calcar care se acumulează în timp în conductele de apă din casele noastre și le înfundă.

În lumea medicală, această situație se numește calcificare vasculară.

Arterele, care în condiții normale ar trebui să aibă o structură elastică, își pierd elasticitatea din cauza acestui strat de calcar, se întăresc și ajung într-o stare rigidă ca o țeavă. Acest proces numit rigidizare vasculară îngreunează fluxul sanguin. În plus, această calcificare nu rămâne limitată doar la vase; se poate depune și pe valvele cardiace care se deschid și se închid ca o ușă în interiorul inimii, afectând funcția inimii de a pompa sângele cu suficientă putere.

Mai ales apariția acestei calcificări în vasele coronare care hrănesc inima crește la niveluri foarte serioase riscul de accident vascular cerebral, paralizie și infarct, comparativ cu persoanele sănătoase. Uneori, calcificarea ajunge la dimensiuni atât de avansate încât vasele capilare foarte subțiri care hrănesc pielea se blochează complet. În acest caz, deoarece sângele nu ajunge la țesuturi, pe piele apar răni foarte profunde, extrem de dureroase, de culoare neagră, care au nevoie de luni întregi pentru a se vindeca. Pentru protejarea sănătății vasculare și cardiace, excesul de fosfor acumulat în sânge trebuie neapărat ținut sub control.

Cum Se Tratează Fără Operație Glandele Paratiroide Mărite Din Cauza Nivelului Ridicat de Fosfor?

La pacienții care urmează tratament de dializă sau care au insuficiență renală cronică, din cauza dezechilibrului dintre calciu și fosfor, glandele paratiroide obosesc să producă hormoni în mod constant și, în timp, ies de sub control și încep să se mărească.

În mod tradițional, tratamentul acestei situații constă în îndepărtarea prin tăiere a glandelor mărite printr-o intervenție chirurgicală efectuată în zona gâtului. Însă pentru pacienții cu probleme renale, vase calcificate și stare generală de sănătate slăbită, anestezia generală și intervenția chirurgicală pe masa de operație pot prezenta riscuri foarte mari.

Exact în acest punct, ies în evidență opțiunile de tratament fără operație aplicate de specialiștii în radiologie intervențională, o ramură inovatoare a medicinei moderne. Radiologii intervenționiști pot rezolva această problemă urmărind zona gâtului pe ecran cu aparate de ecografie de înaltă rezoluție, fără nicio incizie chirurgicală sau sutură, doar prin anestezierea acelei zone (anestezie locală). Pentru intervenția asupra glandelor paratiroide mărite, astăzi se folosesc frecvent metode numite ablație termică.

În aceste metode numite Ablație prin Radiofrecvență sau Ablație cu Microunde, se intră direct prin piele cu un ac extrem de subțire și special fabricat până exact în centrul glandei paratiroide mărite. Vârful acestui ac creează o căldură controlată în interiorul țesutului folosind unde de radiofrecvență sau energie cu microunde. Temperatura este crescută treptat, iar celulele hiperactive ale glandei paratiroide sunt practic uscate, funcțiile lor fiind încheiate în siguranță.

Zona gâtului este o regiune prin care trec nervi foarte sensibili ce controlează corzile vocale. Pentru ca acești nervi să nu fie afectați în timpul aplicării energiei termice, se folosește o metodă de protecție foarte specială și inteligentă numită hidrodisecție. Imediat înainte de procedură, se injectează lichid între glandă și nerv, plasând acolo un fel de pernă de apă. Această barieră lichidă împiedică complet răspândirea căldurii în jur și protejează sută la sută corzile vocale. În măririle de dimensiuni mai mici, se poate intra din nou cu acul în glandă și se poate injecta alcool pur pentru a asigura micșorarea glandei. Pacienții se întorc acasă mergând în aceeași zi, iar procesul de vindecare este urmărit prin analize de sânge efectuate la anumite intervale.

Cum Se Deschid Fără Operație Vasele Picioarelor Calcificate ca Urmare a Nivelului Ridicat de Fosfor?

Atunci când calcificarea vasculară declanșată de fosforul ridicat din sânge se instalează în arterele picioarelor, distanțele zilnice de mers ale pacienților se scurtează semnificativ. Deoarece sângele care transportă oxigenul de care au nevoie mușchii picioarelor nu poate ajunge suficient, pacienții, după ce merg puțin, simt dureri foarte severe de tip crampă în picioare, care îi obligă să se oprească și să se odihnească. Dacă nu este tratată, aceste dureri continuă chiar și noaptea în timpul culcatului și, în cel mai rău caz, se pot transforma în răni imposibil de vindecat la degetele picioarelor și în gangrene.

În trecut, pentru a deschide astfel de vase dure și calcificate, se efectuau operații de bypass în care piciorul era deschis asemenea unei operații pe cord deschis. Însă în sălile de angiografie ale radiologiei intervenționale, aceste vase pietrificate pot fi acum deschise fără operație, doar cu anestezie locală și printr-un orificiu de ac. Cea mai frecvent aplicată metodă modernă pentru vasele calcificate este rașchetarea vasculară, adică procedura numită medical aterectomie.

În această procedură, se intră prin vasul din zona inghinală cu un cateter foarte subțire, cu vârf special conceput, și se înaintează până în zona blocată sau îngustată. Acest cateter inteligent, atunci când atinge straturile dure de calcar lipite de peretele vascular, începe să funcționeze ca un aparat de ras microscopic. Curăță straturile de calcar de pe peretele vascular, milimetru cu milimetru. Cea mai importantă caracteristică a sa este că adună particulele de calcar pe care le răzuiește într-un rezervor special propriu, pentru a preveni amestecarea lor în fluxul sanguin și blocarea altor vase.

În timp ce în procedurile de dilatare cu balon calcarul este doar zdrobit spre peretele vascular, în procedura de rașchetare calcarul care blochează vasul este scos complet în afara corpului. Astfel, în general nu mai este nevoie să se lase în vas o piesă metalică permanentă (stent). După procedura de curățare, pentru ca interiorul vasului să rămână neted, se efectuează o ultimă dilatare cu baloane speciale medicamentoase și procedura se încheie. Datorită acestei metode care nu necesită nicio sutură, pacienții se pot întoarce de obicei acasă după ce sunt ținuți sub observație doar câteva ore.

Ce Se Face Atunci Când Fistulele de Dializă Afectate de Nivelul Ridicat de Fosfor Se Blochează?

Procesul de curățare a sângelui pacienților ai căror rinichi nu funcționează cu ajutorul aparatelor se numește hemodializă. Pentru ca pacientul să poată fi conectat la aparatul de dializă, se creează la nivelul brațului, printr-o mică intervenție chirurgicală, o cale vasculară specială în care o arteră și o venă sunt unite; aceasta se numește fistulă de dializă.

Aceste fistule sunt, pentru pacienții dializați, adevăratele vase de care se agață de viață. Totuși, fosforul ridicat din sânge și substanțele dăunătoare care nu pot fi eliminate prin rinichi irită în timp suprafața interioară a acestor vase speciale, le calcifică și determină îngustarea lor.

Când vasul se îngustează, fluxul sanguin încetinește, iar acest lucru duce la coagularea sângelui și poate avea ca rezultat blocarea completă a fistulei. O fistulă care nu funcționează înseamnă că pacientul nu poate intra la dializă, de aceea această situație este o alarmă medicală care necesită intervenție urgentă. Pentru a salva fără operație fistulele blocate sau îngustate, clinicile de radiologie intervențională oferă soluții rapide și eficiente. În prima etapă, folosind aparate de ecografie și angiografie, printr-o substanță administrată în vas se realizează harta fistulei și se identifică locul exact al îngustării.

Dacă există o îngustare în fistulă, un mic balon este plasat în acea zonă cu ajutorul unor fire ghid foarte subțiri, de grosimea unui fir de păr. Balonul este umflat în zona îngustării, deschizând contracția de pe peretele vascular și permițând sângelui să curgă din nou ușor. Această procedură se numește fistuloplastie. Uneori, fistulele nou create de chirurgi, dar care nu pot fi folosite deoarece nu s-au dezvoltat suficient, pot fi de asemenea dilatate cu acest balon și aduse într-o stare potrivită pentru dializă.

Dacă fistula este complet blocată din cauza unui cheag, se ajunge direct în interiorul cheagului fără a fi nevoie de operație și se injectează medicamente speciale care dizolvă cheagurile. Alternativ, cheagul este fragmentat cu instrumente mecanice asemănătoare unui mic dispozitiv de vacuum și este aspirat și scos din vas. Datorită acestor intervenții realizate în câteva minute, o fistulă considerată ajunsă la finalul duratei sale de viață poate fi reactivată, asigurând continuarea neîntreruptă a tratamentului de dializă al pacientului.

Ce Metode Sunt Folosite Dacă Nu Se Poate Deschide o Cale Vasculară la Pacienții Dializați cu Dezechilibru al Fosforului?

În unele situații, vasele brațului pacienților pot fi structural foarte subțiri, sensibile sau foarte uzate din cauza procedurilor anterioare. Într-o astfel de situație, nu este posibilă crearea unei fistule de dializă la nivelul brațului. Uneori, pacientul trebuie să intre urgent la dializă și nu există timpul de câteva săptămâni necesar pentru ca o fistulă nou deschisă să se maturizeze și să devină utilizabilă. În astfel de situații, pentru a putea transporta sângele către aparatul de dializă, se plasează catetere permanente de dializă în marile vene principale din zona gâtului sau a pieptului.

Această procedură de plasare se realizează cu mare atenție în condițiile unei săli de angiografie, într-un mediu complet steril, sub ghidajul aparatelor de fluoroscopie și ecografie. Datorită dispozitivelor de imagistică, medicul vede clar vasul pe ecran și intră în vas dintr-o singură mișcare, fără a afecta niciun țesut din jur. Capătul cateterului rămas în exterior nu este scos direct din punctul în care intră în vas. Pentru a reduce aproape la zero riscul de infecție, se creează un mic tunel sub piele, iar cateterul este direcționat din zona de sub claviculă către regiunea toracică.

În corpul acestor catetere permanente tunelizate există o mică structură special concepută, asemănătoare pâslei. Această pâslă se integrează în scurt timp cu țesutul subcutanat și formează acolo un dop biologic. Datorită acestei bariere naturale, se împiedică pătrunderea microbilor veniți din exterior în interiorul vasului. După plasarea cateterului, se confirmă prin metoda imagistică faptul că vârful acestuia se află exact în locul în care trebuie, spre intrarea inimii. Cateterul umplut cu anticoagulant devine din acel moment pregătit pentru a fi folosit în siguranță pentru procedurile de dializă.

ozgurkilickesmez.admin