Durerea de gât este o problemă de sănătate frecventă care apare ca urmare a uzurii mecanice sau a proceselor inflamatorii la nivelul vertebrelor, discurilor, articulațiilor, mușchilor și rădăcinilor nervoase care formează coloana cervicală, putând începe din zona cefei și extinzându-se către cap și umeri. Această afecțiune, care apare de obicei din cauza muncii la birou, a obiceiurilor incorecte de postură, a spasmelor musculare, a herniei de disc cervicale, a artrozei și a traumatismelor, duce la limitarea mișcărilor și la o scădere semnificativă a calității vieții. În tratament, inițial sunt eficiente repausul, medicația și metodele de fizioterapie; însă în durerile cronice persistente, metodele intervenționale minim invazive aplicate țintit asupra sursei durerii oferă o vindecare rapidă, durabilă și fără intervenție chirurgicală.
De ce apare durerea de gât și care sunt bazele sale anatomice?
Pentru a înțelege regiunea gâtului, trebuie mai întâi să ne imaginăm ce tip de sarcină poartă. Vorbim despre o structură care menține capul nostru, cu o greutate de aproximativ 4–5 kilograme, în poziție verticală pe parcursul zilei, ne permite să îl rotim în toate direcțiile și protejează autostrăzile nervoase vitale care merg de la creier către corp. Cele șapte verigi superioare ale coloanei vertebrale, alcătuită dintr-un total de 33 de vertebre, formează coloana cervicală, adică regiunea gâtului. Între aceste oase se află discurile, care permit mișcarea și funcționează asemenea unor amortizoare.
Când ajungem la originea durerii de gât, întâlnim de obicei suprasolicitări mecanice sau procese inflamatorii dezvoltate de organism. Din păcate, cei mai mari dușmani ai omului modern sunt sedentarismul și obiceiurile incorecte de postură. Atunci când ne aplecăm capul în față ore întregi pentru a privi ecranul telefonului, sarcina exercitată asupra vertebrelor cervicale crește exponențial. Această situație duce la întinderea excesivă a mușchilor, ligamentelor și fasciei gâtului.
Totuși, singura cauză a durerii nu este oboseala musculară. Atunci când intervin modificări structurale, procesul devine mai complex. În special odată cu înaintarea în vârstă, la nivelul coloanei vertebrale începe un proces natural de uzură. Discurile pierd treptat apă, își pierd elasticitatea și își reduc înălțimea. Când acestui proces i se adaugă și uzura articulațiilor, durerea devine inevitabilă.
Cele mai frecvente cauze anatomice care stau la baza durerii de gât sunt:
- Tulburările de postură incorectă
- Suprasolicitarea mușchilor gâtului
- Leziuni cauzate de mișcări bruște
- Hernia de disc cervicală
- Spondiloza cervicală
- Degenerarea articulațiilor fațetare
- Stenoza canalului vertebral
- Leziuni traumatice
În afara acestor cauze, mai rar, durerile persistente și încăpățânate pot fi determinate de tumori, probleme vasculare sau boli reumatismale. De aceea, în special în cazul durerilor care nu cedează la repaus, care trezesc pacientul noaptea sau care se agravează progresiv, este obligatorie o evaluare detaliată.
Care este diferența dintre durerea cervicală axială și cea radiculară?
Ca medic, atunci când ascult pacientul, caracterul durerii ne oferă informații extrem de valoroase. Dacă durerea rămâne doar la nivelul gâtului sau se extinde către alte regiuni este cea mai importantă distincție care ne ghidează strategia terapeutică. În literatura medicală, clasificăm aceste dureri în general în trei grupe principale: axiale, radiculare și mielopatice. Această diferențiere determină tipul de intervenție care va fi realizată.
Durerea axială este tipul pe care pacienții îl descriu de obicei ca „o greutate la ceafă” sau „o durere surdă care pornește din gât și se întinde spre umeri”. Această durere nu iradiază către braț sau mână. De regulă, sursa problemei este reprezentată de artroza articulațiilor dintre vertebrele cervicale, uzura discurilor sau tensiunea musculară. În acest caz nu există o compresie directă a rădăcinii nervoase, problema fiind mai degrabă la nivelul componentelor mecanice ale coloanei vertebrale.
Durerea radiculară reprezintă un tablou complet diferit. Pacienții o descriu adesea ca „o senzație de curent electric care coboară pe braț” sau „ca și cum ar fi tras un nerv”. Aici problema constă în compresia unei rădăcini nervoase care iese din măduva spinării și merge către braț. Această compresie este cauzată de obicei de un disc herniat sau de un canal osos îngustat. Nervul comprimat dezvoltă edem, ceea ce provoacă o durere intensă și arzătoare.
Durerea mielopatică este o situație mai gravă, în care măduva spinării este supusă presiunii. Nu se manifestă doar prin durere, ci și prin deficite neurologice precum lipsa îndemânării la nivelul mâinilor, dificultăți la încheierea nasturilor sau slăbiciune la nivelul picioarelor.
Cele mai caracteristice trăsături ale durerii axiale sunt:
- Durere localizată în partea posterioară a gâtului
- Durere care iradiază către centura scapulară
- Redoare matinală
- Limitarea mișcărilor gâtului
- Dureri de cap
Cele mai caracteristice trăsături ale durerii radiculare sunt:
- Durere ascuțită care iradiază către braț
- Amorțeală la nivelul degetelor
- Senzație de furnicături
- Slăbiciune a mușchilor brațului
- Pierderea reflexelor
Care sunt metodele de imagistică utilizate în diagnosticul herniei de disc cervicale și al artrozei?
Cea mai mare forță a medicinei moderne, și în special a radiologiei intervenționale, se bazează pe principiul „a nu trata ceea ce nu vedem”. După ce ascultăm plângerile pacientului, apelăm la metode avansate de imagistică pentru a identifica sursa durerii. În acest context, imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) este un ghid indispensabil pentru noi.
Spre deosebire de radiografie, RMN-ul nu arată doar oasele, ci și discurile, nervii, măduva spinării și țesuturile moi în cele mai fine detalii. Putem identifica clar nivelul herniei de disc cervicale, gradul de compresie asupra nervului, severitatea artrozei articulațiilor fațetare sau îngustarea canalului spinal. De asemenea, ne permite să diferențiem tumori, infecții sau procese reumatismale care pot fi cauza durerii.
Pentru radiologii intervenționali, RMN-ul nu este doar un instrument de diagnostic, ci și o hartă. Pe baza acestor imagini planificăm locul unde va fi aplicat tratamentul cu ac, ce rădăcină nervoasă va fi țintită. Totuși, există un aspect extrem de important: imaginea RMN nu spune totul. Uneori, o hernie care arată foarte grav pe RMN poate să nu provoace durere, în timp ce o problemă foarte mică poate genera dureri intense. De aceea, este esențial ca imaginile să fie corelate cu simptomele pacientului.
Cum se stabilește cu certitudine sursa durerii prin blocuri diagnostice?
Metodele de imagistică ne arată modificările anatomice, însă nu demonstrează cu certitudine absolută că durerea provine exact din acea leziune. În special la pacienții complexi care prezintă atât hernie de disc, cât și artroză cervicală, identificarea exactă a sursei durerii este esențială pentru succesul tratamentului. Aici intervin metodele numite „blocuri diagnostice”.
Această procedură este, de fapt, un test temporar. Injectăm o doză foarte mică de anestezic local în sursa suspectată a durerii (de exemplu, o anumită rădăcină nervoasă sau o articulație). Dacă imediat după procedură durerea pacientului scade cu peste 50% sau dispare complet, avem certitudinea: aceasta este sursa durerii. Această metodă elimină riscul încercărilor inutile și asigură aplicarea tratamentului definitiv la ținta corectă.
Avantajele blocurilor diagnostice sunt:
- Identificarea precisă a sursei durerii
- Estimarea succesului tratamentului
- Prevenirea intervențiilor chirurgicale inutile
- Eliminarea riscului de tratament aplicat într-o zonă greșită
- Oferirea de informații prognostice pacientului
Cum se aplică metoda „loviturii precise” în tratamentul herniei de disc cervicale?
În durerile de gât și de braț care nu cedează la tratament medicamentos, repaus și fizioterapie, una dintre cele mai puternice opțiuni înainte de a recurge la chirurgie este injecția epidurală transforaminală, cunoscută popular sub denumirea de tratament „lovitură precisă”. Această metodă este extrem de eficientă mai ales în compresiile nervoase cauzate de hernia de disc cervicală (radiculopatie).
Principiul procedurii este următorul: medicamentele administrate pe cale orală sau intramusculară se distribuie prin sânge în întregul organism și ajung în cantitate foarte mică la zona problematică. În schimb, în tratamentul „lovitură precisă”, administrăm medicamentul direct în centrul problemei. Prin canalele înguste ale coloanei vertebrale, numite „foramen”, pe unde ies nervii, pătrundem cu un ac subțire și ajungem exact lângă rădăcina nervoasă comprimată și edematoasă.
Amestecul administrat conține de obicei un cortizon cu durată lungă de acțiune (steroid) și un anestezic local. Scopul cortizonului nu este dezvoltarea musculară, ci reducerea puternică a inflamației locale și diminuarea edemului nervos. Odată ce edemul se reduce, nervul se relaxează și ciclul durerii este întrerupt. Această procedură nu elimină mecanic hernia, dar prin înlăturarea iritației chimice și fizice produse de aceasta permite vindecarea pacientului.
Ce este tratamentul prin ablație cu radiofrecvență în artroza cervicală?
Dacă durerea pacientului nu este cauzată de hernie, ci de artroza articulațiilor fațetare situate posterior pe vertebrele cervicale, abordarea terapeutică se schimbă. La acești pacienți predomină dificultatea de a roti gâtul și durerea la nivelul cefei. În acest tablou, numit sindrom fațetar, se aplică procedura de „ablație cu radiofrecvență”, cunoscută și sub denumirea de „arderea nervilor”.
Deși denumirea poate suna înfricoșător, procedura nu presupune arderea nervului până la carbonizare. În cadrul acestei intervenții, sunt vizate micile terminații nervoase care transmit semnalul de durere de la articulație către creier. Cu ajutorul unui ac special, ajungem în apropierea acestor nervi și aplicăm, prin vârful acului, energie termică controlată sub formă de unde de radiofrecvență. De obicei, o temperatură de aproximativ 80 de grade aplicată timp de 90 de secunde dezactivează capacitatea acestor fibre nervoase de a transmite durerea.
Astfel, chiar dacă problema articulară persistă, pacientul nu mai percepe durerea deoarece semnalul „există durere” nu mai ajunge la creier. Acest mecanism este similar cu anestezia dentară, însă efectul nu durează ore, ci luni sau chiar ani. Nervii se pot regenera în timp, motiv pentru care durerea poate reapărea după câțiva ani, însă procedura poate fi repetată în siguranță.
Situațiile în care se utilizează tratamentul cu radiofrecvență sunt:
- Dureri cervicale cronice
- Artroza articulațiilor fațetare
- Dureri post-traumatice după leziuni de tip whiplash (lovitură de bici)
- Dureri de cap de origine cervicală
- Dureri ale centurii scapulare
Cum este asigurată siguranța în procedurile intervenționale și de ce se utilizează scopia?
Regiunea gâtului este una dintre cele mai complexe și riscante intersecții ale corpului uman. Arterele carotide, măduva spinării, traheea și nervii vitali sunt concentrate într-un spațiu extrem de restrâns. Din acest motiv, injecțiile realizate la nivel cervical nu pot fi efectuate niciodată „orb”, doar prin palpare. Cea mai importantă regulă a radiologiei intervenționale este: nu administra medicamente acolo unde nu vezi vârful acului.
Pentru a asigura acest nivel de siguranță, toate procedurile sunt efectuate sub ghidaj fluoroscopic (scopie), adică sub control radiologic în timp real. Acest sistem ne permite să vedem structurile osoase și progresia acului pe ecran în timp real. Totuși, vizualizarea osului nu este suficientă. Trebuie să știm dacă acul este în poziția corectă, dacă se află într-un vas de sânge sau dacă medicamentul se răspândește în jurul nervului țintă.
Pentru a obține aceste informații, folosim substanțe de contrast radio-opace. Atunci când administrăm această substanță colorată, observăm pe ecran distribuția acesteia și confirmăm dacă medicamentul înconjoară rădăcina nervoasă vizată. Acest pas este vital pentru corectitudinea și siguranța procedurii.
Etapele de siguranță ale procedurilor sunt:
- Ghidaj fluoroscopic continuu
- Confirmare cu substanță de contrast
- Stimulare neurofiziologică
- Monitorizarea constantă a funcțiilor vitale
- Condiții sterile de sală de operație
De ce se face controlul prin stimulare nervoasă?
În special în procedurile de radiofrecvență (ablație), pentru a crește și mai mult nivelul de siguranță, folosim tehnologia stimulării nervoase. După poziționarea acului, înainte de administrarea medicamentului sau de aplicarea căldurii, transmitem prin vârful acului curenți electrici de foarte joasă tensiune. Această procedură se numește „stimulare neurofiziologică”.
Aceasta are două scopuri. Primul este confirmarea poziției corecte lângă nervul țintă. Atunci când aplicăm un curent de intensitate mică, dorim ca pacientul să simtă furnicături sau pulsații exact în zona durerii sale, ceea ce ne confirmă că suntem la ținta corectă. Al doilea scop, și cel mai important, este siguranța. Când aplicăm un curent la o frecvență diferită, nu dorim să apară nicio contracție sau mișcare involuntară a brațului sau mâinii. Dacă apare o mișcare, înseamnă că acul este prea aproape de un nerv motor principal și procedura ar fi periculoasă. În acest caz, ajustăm poziția acului la nivel milimetric și repetăm testarea. Acest mecanism de control dublu este esențial pentru prevenirea leziunilor nervoase nedorite.
Se aplică anestezie generală în timpul acestor proceduri?
Una dintre cele mai frecvente întrebări ale pacienților este dacă vor fi adormiți complet. Unul dintre cele mai mari avantaje ale acestor proceduri minim invazive este faptul că nu necesită anestezie generală. De fapt, faptul că pacientul este conștient și poate comunica cu noi face parte din măsurile de siguranță. Răspunsurile la întrebări precum „Unde simți durerea acum?” sau „Simți o senzație de curent în braț?” ne ghidează în timpul procedurii.
Totodată, confortul pacientului este extrem de important. Pentru a preveni durerea sau stresul în timpul procedurii, se administrează medicamente sedative pe cale intravenoasă. De asemenea, se aplică anestezie locală la locul de intrare al acului, similar celei utilizate de medicii stomatologi. Astfel, pacientul nu își amintește procedura sau o percepe doar ca o presiune ușoară, fără a fi adormit profund sau conectat la un aparat de respirație.
Care este procesul de recuperare după tratament și ce trebuie avut în vedere?
Principala diferență dintre procedurile de radiologie intervențională și chirurgia clasică este durata scurtă a perioadei de recuperare. Deoarece nu se utilizează bisturiul, nu se secționează mușchii și nu se aplică suturi, organismul se recuperează foarte rapid. Procedura durează de obicei între 15 și 45 de minute.
După finalizarea procedurii, pacientul este transportat pe targă în sala de supraveghere. Se aplică un mic pansament la locul de intrare al acului și se plasează o pungă cu nisip pentru a preveni riscul de sângerare. După o perioadă de observație de aproximativ 4 ore, dacă pacientul se simte bine și nu există probleme de mers sau de tensiune arterială, acesta este externat în aceeași zi.
Perioada de după întoarcerea acasă este, de asemenea, confortabilă. În prima zi se recomandă repaus, însă de obicei din ziua următoare pacientul poate reveni la activitățile zilnice ușoare. La locul puncției poate apărea o ușoară durere locală, care se controlează cu aplicații de gheață și analgezice simple.
În special în cazul injecțiilor epidurale cu steroizi, efectul cortizonului poate să nu apară imediat. În primele zile poate exista o senzație de plenitudine sau o creștere temporară a durerii din cauza volumului medicamentului. Efectul real de ameliorare începe, de obicei, după a treia zi și atinge nivelul maxim în câteva săptămâni.
În procedurile de radiofrecvență, ca urmare a încălzirii nervului, poate apărea timp de 1–2 săptămâni o senzație asemănătoare unei arsuri solare sau o creștere temporară a durerii. Acesta este un proces normal și tranzitoriu, care precede ameliorarea durabilă.
Aspectele de care trebuie ținut cont după procedură sunt:
- Repaus la pat în primele 24 de ore
- Consum adecvat de lichide
- Evitarea ridicării de greutăți
- Evitarea mișcărilor bruște ale gâtului
- Monitorizarea semnelor de infecție
- Respectarea momentului recomandat pentru începerea exercițiilor
Vaka Örnekleri